Octombrie ne aduce un număr record de noi înmatriculări BEV, nu mai puțin de 391 de noi modele înregistrate. Numărul plasează octombrie ca fiind cea mai bună lună de până acum în România, depășind luna iulie (2020), fostul lider, cu o diferență de 37 de înmatriculări.
ZOE, ”o veritabilă pasăre Phoenix”, este indiscutabil vedeta lunii cu un record personal lunar de 132 de înmatriculări. Doar CitiGo a avut într-o singură lună o valoare mai mare, 152 în iulie anul curent.
Urăm bun venit modelului nou VW ID3 care la prima apariție lunară a reușit să adune 24 de înregistrări. Demne de menționat mai sunt și următoarele înmatriculări ale unor modele mai puțin populare până acum: 12 Opel Corsa, 9 Mini Cooper SE, 6 Mazda MX-30, respectiv 4 Kia Niro.
”Explozia înmatriculărilor” s-a făcut simțită și în segmentul high-end unde am avut de asemenea creșteri spectaculoase, stabilind un nou record de 21 de noi înregistrări: 10 Mercedes-Benz EQC 4Matic, 4 Porsche Taycan, 4 Audi E-Tron respectiv 3 Jaguar I-Pace.
Dacă pentru perioada de vară au existat oarecare așteptări întemeiate și argumentate de perioada similară a anului trecut, avem însă o toamnă cu adevărat surprinzătoare care sfidează pandemia. Electro-revoluția este aici și facem parte din ea!
În prezent în România sunt 4899 vehicule electrice, ZOE domină toate topurile înmatriculărilor atât pe anul curent cât și în general, fiind singurul model care a atins și depășit mia de vehicule (1084 la momentul curent). Mai avem doar două modele cu peste 500 de înregistrări pâna acum în România: i3 cu 606 și Leaf cu 535, dar ultimele luni mută atenția și popularitate spre modelele Skoda CitiGo, Hyundai Kona, VW Golf și E-up.
Până acum în acest an am consemnat 1981 de noi înmatriculări, cu 47.1% mai mult față de perioada similară a anului anterior. Dacă ultimele două luni din an vor fi la un nivel ridicat putem avea în 2020 mai multe înmatriculări decât în 2019 și 2018 la un loc!
Din punct de vedere al infrastructurii de încărcare cele mai utilizate sunt încărcătoarele de tip fast-charger CCS/CHAdeMO și încărcătoarele rapide Type2. Conform portalului Plugshare, avem în momentul de față 1018 încărcătoare de aceste tipuri, dintre care 184 sunt CCS/CHAdeMO iar Type2 avem 834. Numărul locațiilor de încărcare a crescut la 574.